Casa Corpului Didactic Timiş este unitate conexă a învăţământului preuniversitar, are personalitate juridică, sediu, patrimoniu, sigla şi sigiliu.
Obiectiv Principal:organizarea activităţilor de formare continuă şi a activităţilor cu caracter ştiinţific, metodic şi cultural pentru personalul din învăţământul preuniversitar
Misiune - Promovarea inovaţiei şi a mişcării pentru reformă, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea personală şi profesională a personalului din învăţământul preuniversitar.
Domeniile de competenţă pentru profesorul – metodist:
a)testarea, prin investigaţii pe teren, în colaborare cu inspectorii şcolari de specialitate, inspectorul responsabil cu dezvoltarea profesională, directorii unităţilor de învăţământ, responsabilii cu formare continuă din şcoli, a nevoii reale de formare continuă la nivel individual şi al unităţilor de învăţământ;
b)identificarea şi valorificarea resurselor umane (formatori);
c)întocmirea de proiecte de programe de formare continuă;
d)prezentarea proiectului de program de formare consiliului de administraţie al casei corpului didactic, care avizează includerea programului în cadrul ofertei de formare al instituţiei;
e)monitorizarea/ evaluarea derulării programului de formare continuă;
f)centralizarea şi promovarea ofertei de formare educaţionale provenite de la instituţii specializate şi de la inovatorii din reţea privind formarea continuă a personalului didactic, dezvoltarea parteneriatului social şi comunitar etc.
g)asigurarea consilierii metodologice a acţiuniilor de formare continuă în afara casei corpului didactic (unităţi şcolare, zone defavorizate) organizate de alţi furnizori de formare continuă acreditaţi (societăţi profesionale, asociaţii, fundaţii, organizaţii nonguvernamentale, etc).
h)organizarea de activităţi metodice, ştiinţifice şi culturale;
i)implementarea de proiecte educaţionale.